The Skatepark story (RO)

Ajuns acasă, am dat o tură cu Bence la locația  visului meu împlinit, iar acesta este the Skatepark story, un proiect de suflet care s-a realizat după circa 6 ani, iată cum:

In 2011 am organizat primul concurs pentru copiii cu skate și bmx. Cine sunt skaterii, bmxiștii? Generația Z ”cu cheia la gât”, în multe cazuri părinții lor nu pot să-și permită sporturi scumpe ca tenisul, deplasări în alte orașe pentru concursuri. Să spun așa, ce a fost pe vremea mea bicicleta Pegas, este acum bmx-ul sau skateboardul 🙂

Văzând succesul concursurilor, dar și necesitatea de a avea un skatepark modern pentru tineri, m-am tot gândit care ar fi locația perfectă, am scanat tot orașul și l-am găsit: UFO parc! Clubul Rotary mi-a oferit sprijinul, le-am prezentat la un bal caritabilși în scurt timp, membri și sponsorii generoși au străns suma de 20.000 de euro. Mă amintesc de emoțiile primei ședințe si le mulțumesc pe această cale pentru că au crezut în ideea unui tânăr consilier local care prezenta în ghete Converse.

Evident, suma nu a fost de ajuns pentru lucrări așa de complexe de construcție și amenajare. În 2014 am prezentat ideea primarului de atunci, care a zis “sigur sigur” dar nu s-a întâmplat nimic. Iată un screenshot de atunci, când încă eram optimist:

După ani de așteptare, în 2018 lucrurile s-au pus în mișcare, primarul și city managerul au găsit posibilitatea de a realiza proiectul: prin parteneriatul încheiat între Primăria Satu Mare și Rotary Club, s-a realizat această investiție de 130.000 de euro: un skatepark de aproape 900m2 având o suprafață de beton special, IDEAL pentru bmx / skate / rollerskate și role, cu halfpipe imens, quarter, piramidă, fun box și alte elemente. Plus pista de streetball și volei, prin care se completează utilitatea parcului.


Pot să spun că, am bifat încă un lucru: ce în alte orașe exista de ani de zile, de acum este și în Satu Mare.

Dragi părinți. Dacă vedeți copilul butonând telefonul toată ziua, cumpărați echipamentul de protecție și alungați-l la skatepark!

Dragi copii și tineri, citiți regulamentul, luați echipamentul de protecție și bucurați-vă de parc!


Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.