Ce ne așteaptă în 2020? În oraș, în țară, în lume …

De mâine încep anul, în mod oficial. Nu am stat așa de mult acasă niciodată, acum însă am simțit necesar să stau vreo 3 săptămâni, în liniștea livingului și al Xboxului cu Bence și cu Mona, cu cei pe care de multe ori le-am neglijat, din cauza priorității altor proiecte. Acest timp pierdut am încercat s-o recuperez, iar printre promisiunile mele de anul nou este să-mi petrec mai mult timp cu ei.  

Ce ne aduce 2020 pentru Satu Mare? 

Deși sunt lucruri mult mai importante, deja mulți vorbesc despre alegeri. Va fi o perioadă de ”latență” iar primăvara, ca ghioceii, își vor face apariția candidații pentru X sau Y post. Veți putea da seama după postările FB, când vor da mâna cu oamenii simpli pe piață, deși până acum nu au dat nici o tură pe-acolo. Ah și să nu uităm de împărțirea mărțișoarelor în geaca de partid 😎 După care, vom citi întrebările retorice, de ce nu se poata așa și așa, că ei ar vrea și ar putea (deși în ultimii ani nu au avut nici o propunere, nici o treabă cu administrație). 

Să nu mă înțelegeți greșit: dialogul este necesar, este nevoie de opoziție constructivă, societatea trebuie să vadă confruntarea ideilor și a candidaților pentru a putea alege … doar că în multe cazuri, lozincile populiste sunt lansate ca niște baloane cu heliu, ce frumos …

Ideea este să ne focusăm pe drumul parcurs: de unde am pornit în 2016, unde suntem în 2020 și ce perspective se vor crea pentru viitor. Acești 4 ani prin care am trecut, au fost necesari și au fost de ajuns pentru a recupera o parte din handicapul noastru față de alte orașe și față de așteptările firești a populației. Lucrurile s-au pus în mișcare și este perspectivă de dezvoltare pentru viitor … despre acestea voi relata în postările următoare.

Ce va aduce 2020 pentru România? 

Sper să ne aducă ceea ce ne lipsește cel mai mult: viziune pe termen mediu și lung. Guvernele din ultima vreme au avut doar un orizont de mâine/poimâine, fiind mai ocupați de tergiversările, luptele politice zilnice. Care ar putea fi această viziune? Cel mai important este ridicarea clasei de mijloc, acelui strat al societății care pune țara în mișcare: tineri și generația 25-45, tineri familiști, întreprinzători mici și mijlocii.

Guvernul Dănci a favorizat masele largi, ridicând nivelul salariului minim și al pensiilor, ceea ce este corect. Însă, prin aceste măsuri toată povara, ”nota de plată” a ajuns în cârca sferei economice. Dacă ești intreprinzător și vrei să dai un salar de 1000 de euro unui specialist, să nu plece în Belgia, mai trebuie să plătești alte 1000 de euro pentru stat. Ar trebui să ajungem odată la nivelul în care investim în stabilitatea viitorului mai mult decât în câștiguri de imagine, ba mai mult: dacă sunt necesare măsuri nepopulare, să le asumăm dacă ne garantează un viitor mai bun. 

Ce ne va aduce pentru Europa și la nivel mondial? 

Sper să aducă mai multă clarviziune, pentru a echilibra discursurile populiste din ultimul timp, prostia trumpească, manipularea ieftină a oamenilor simpli, mai mult scepticism în loc de distribuirea știrilor fakenews. 

În privința Europei sunt pesimist: dintre cei 4 puteri mondiale globale noi suntem în situația cea mai ingrată, ceilalți trei mizează pe decăderea noastră. Rusia ne contaminează printr-o strategie foarte bine pusă la punct, uită-te numai la știrile sputnik. Președintele SUA este mai mult o glumă proastă, incapabil să reprezinte acest monstru la nivel mondial, nici pe twitter nici în the real life. Orientul îndepărtat vrea să scape de statutul de colonie și în scurt timp, vor dicta în mod absolut ritmul și tonul economiei mondiale, iar birocrații din bruxelles, pedalând pe bicicletele lor în costum, sunt la fel de incapabili.

Pornind de la acest status-quo, nu am așteptări mari de la anul 2020. Însă, orice aș scrie ca un nostradamus din micro 14, trebuie să mergem mai departe și mâine, la lucru!


Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.